de Dan Plesa

02.01.2013

M-am apucat de recitit Morometii, vol. I. O adevarata bucurie. Taramul magic al satului romanesc, sat in care mi-am petrecut si eu o parte a copilariei. O senzatie stranie de aducere aminte a unor vremuri de demult, a unor lucruri in mijlocul carora am crescut. Aceleasi vorbe pe care copil fiind le-am auzit din gura bunica-mii, ori pe strabunica-mea rostindu-le. Pe timpul acela mamaliga inca se taia cu ata, iar mancearea se manca din strachini cu linguri de lemn. Apa se aducea cu galeata de la fantana de pe ulita, iar vara uneori se dormea afara pe prispa. O lume care sta sa dispara, pentru ca ducandu-ma acum prin satul copilariei, nu mai recunosc decat pe ici pe colo locul, asa cum mi-l aduc aminte.

Morometii, vol. I, cu siguranta cea mai buna scriitura a lui Marin Preda. Roman aparut in 1955, prima data cateva capitole in revista Viata romaneasca, apoi in volum, a fost considerat inca de la aparitie unul dintre cele mai bune romane scrise in literatura romana . Comparat cu Ion al lui Rebreanu, mie totusi imi pare mai bine scris. Dar poate e doar o chestiune de gust. Actiunea se petrece inaintea celui de-al doilea razboi mondial, in satul Silistea-Gumesti, de pe langa Dunare, acolo unde s-a nascut insusi autorul. Acest lucru spune multe despre intelegerea profunda pe care o are in privinta taranului roman din acele timpuri. Personajele cu trairi psihologice intense dezvaluie o lume plina de tragedii. Grija existentei zilei de maine razbate pregnant din toate fibrele povestirii. Pamantul e bunul cel mai de pret. Personajul principal Ilie Moromete, inteligent si plin de un umor ironic vede lucrurile in felul lui, ceea ce nu-l scuteste insa de provocari, deceptii si drame. De fapt linia conducatoare a romanului urmareste destinul familiei sale. Sacrificiile pe care le face (taierea unui salcam si vinderea unei bucati de pamant) nu fac altceva decat sa-i tina pe linia de plutire pentru inca o bucata de timp. A mai castigat un an. Toate astea insa il vor schimba definitiv. Si nu se poate sa nu empatizezi cu el. El e tot ce are mai bun, mai patriarhal acel sat romanesc din Campia Dunarii.

Usurinta limbajului, cursivitatea faptelor, dialogurile naturale si firesti fac ca aceasta carte sa merite recitirea. O gasiti prin librarii, si in editii mai vechi, prin anticariate. Recunosc, mi-a luat cam mult sa ma pun in starea de-a o lua de pe raft, desi imi aminteam senzatia primei lecturi. Acum nu zic decat ca e pacat ca am asteptat atata.

Si ca sa-l parafrazez pe Marin Preda, timpul a avut ceva rabdare cu mine.